Copii – victimile fenomenului migrației

Moldova – țărișoara mea de vis, de care mă leagă toate dorurile și amintirile copilăriei mele. Acel loc sfânt unde pentru prima dată am văzut lumina zilei, acolo unde pentru prima dată am auzit glasul mamei și unde am învățat a spune „dor”. Nu-mi pot imaginea cât de grea ar fi povara unui om lipsit de dreptul de a-și mai vedea vriodată patria. Trist este faptul că în timp ce unii zac în durerea dorului, departe de cei dragi, alții pur și simplul nici nu știu cât valorează o familie fericită, pentru ei mai de preț fiind banii. Trăim în perioada în care oamenii au ajuns să fie nevoiți să-și părăsească țara doar pentru a le putea oferi copiilor săi o viață decentă, fără ca să-i lipsească de vre-un bun. Altfel spus mulți dintre cei care aleg calea pribegiei doresc ca copii lor să aibă o copilărie mai fericită decât au avut-o ei, ca aceștia la rândul lor să le poată oferi ceea ce poate ei nu au avut în copilărie. Însă cu părere de rău, puțini dintre cei care pleacă departe de hotarele țării conștientizează faptul că uneori afecțiunea părinților și căldura căminului, valorează mult mai mult decât orice în lumea asta.

Fenomenul migrației a devenit din ce în ce mai intens în ultima perioadă, oamenii aleg să ducă un stil de viață European, departe de grijile moldovenilor de aici din țară. Îngrijorătoare pare a fi situația atunci când ne gândim în grija cui rămân acele suflete nevinovate care suferă tacit fără ca să le audă cineva durerile. Oare ce poate fi mai frumos pentru un copil decât atunci când își poate trăi copilăria în toată splendoarea sa, atunci când știe că acasă are un sprijin, și nimeni niciodată nu iar putea insinua faptul că ar fi orfan. Da, poate acești copii ar ascunde și ei în sufletele lor o doza de fericire, și poate se simt și ei la un moment dat mai presus decât acei la care părinții sunt acasă, acele clipe frumoase venind în momentul în care părinții din banii agonisiți, le trimit bunuri de peste hotare, atunci fericirea lor atunci pare a nu avea margini, în timp ce ceilalți copii se uită jalnic la ei, visând și ei la jucării și dulciuri din cele mai alese. Însă cu părere de rău, fericirea celor care au de toate durează doar pentru câteva frânturi de timp, deoarece acele obiecte nu pot fi comparate cu afecțiunea unui părinte grijuliu, care-i poate oferi copilului său cuvinte în valoare de milioane de dolari. Însă noi trebuie să fim optimiști și să conștientizăm faptul căci pe lângă sutele de părinți care pleacă și nu se mai întorc, sunt și părinți care revin acasă cu o doză nouă de speranță, și care încep să le ofere copiilor săi ceea de ce ei au fost lipsiți până acum. Cu siguranță că printre migraționiști avem și părinți care luptă până la neputință, doar ca să-și vadă copilul împlinit și fericit. Judecați ar trebui să fie doar cei care chiar dacă se află lângă pruncuții săi, îi lasă să se chinuie în mizerie și în sărăcie, gândul lor fiind limitat doar la plăcerile propriei ființe.

Familia - mediul în care nu se mai cultivă valori

Familia este nucleul societății, acel mediu în care sentimentele și afecțiunea își lasă cel mai adânc amprenta asupra dezvoltării noastre. Familia este locul unde ar trebui să găsim înțelegerea, dragostea și sprijinul celor dragi. Un model de familie fericită oferă societății stabilitate, asftel formându-se valori și oameni destoinici de a oferi continuitate țării noastre. Însă cu părere de rău nu pentru toți familia se echivalează cu ceva frumos și sfânt, o mare parte din societate formând familii fără a realiza câtă responsabilitate este necesară pentru a putea face fericiți pe cei care îi au ca parteneri de viață. Am ajuns în perioada în care mulți dintre noi nu mai formează familii din dragoste și din marea dorință de a concepe copii, ci pur și simplu percep familiile ca pe un anturaj în care își pot afirma supremația și dominația asupra cuiva.

Îmi pare extrem de rău să cred și să realizez, că trăim o realitate crudă, o realitate care pare a fi destrămată de valori, dragoste și credință. Am ajuns să vedem cum copii cresc în medii destrămate, altfel spus familii în care violența și agresiunea, au luat locul rugăciunii de dimineață și seară. Trăim în perioada în care 50 la sută din familii își educă copii în condiții inumane, aceștia fiind martori ai bețiilor și a scenelor obscene. Mai cu seamă mediul rural, a ajuns să devină locul în care familiile nu mai au acea pondere, precum o aveau în trecut. Mamele nu se mai trezesc dimineața cu gândul de a coace pâine caldă copiilor, sau ne a-i alinta cu lapte cald de dimineață, mai degrabă acestea par a fi preocupate de aspectul lor exterior și de ultimele tendințe ale modei. Parcă pare a fi incredibil și rupt din realitate, însă totul este real. Ar fi păcat să spunem că poți muri de foame în această perioadă, însă acest fapt încă se mai întâmplă. Avem părinți care pur și simplu nu sunt în stare să-și întrețină copii, să le ofere hrană și să aibă grijă de a le fi alături pentru a le oferi sprijinul necesar la momentul potrivit. Neglijența și prostia omului, a ajuns să devină factorul principal în destrămarea familiilor.

Mi-e greu să realizez că totul ce se întâmplă acum în jurul nostru este adevărat, și că riscăm să ajungem în momentul în care familia pur și simplu nu va mai fi percepută ca locul sfânt unde se cultivă cele mai frumoase valori, ci ca locul care duce societatea la degradare. Dacă continuăm să agreăm astfel de situații, s-ar putea să fim chiar noi cei vinoveți de ceea ce s-a format, deoarece acest lucru nu duce decât la ruinarea psihologică a societății. Acceptarea acestor familii în societate poate influența în mod direct chiar și stilul de viață a copiilor educați într-un mediu decent, aceștia deseori nimerind în contact reciproc. Ar trebui să lăsăm nepăsarea la o parte și să intervenim în soluționarea acestor situații, gândindu-ne la faptul că, noi am ajuns în locul în care suntem acum, datorită educației din familie și a frumoaselor virtuți care ne-au servit ca piloni în viață. Astfel am putea și noi servi ca modele de viață pentru generația viitoare, și să fim chiar noi cei care vom fi pomeniți ca marii revoluționari ai valorilor.

Copilăria de ieri, copilăria de azi

     Copilăria – cea mai frumoasă perioadă a vieții, atunci când visele nu au hotare și când bucuria unei lingurițe de zahăr este incomparabilă. Copilăria este lumea în care visele nu pot avea hotare și unde totul pare a fi trăit cu maximă intensitate. Îmi amintesc cu drag de clipele dulci ale copilăriei mele, când călătoriile la bunici erau vacanțele mele perfecte. Dacă mi s-ar oferi o șansă să schimb vreo frântură din acele momente nu cred că aș schimba nimic, pentru că anume ele au fost momentele ideale ale vieții mele, când pâinea caldă din cuptorul bunicii era cea mai așteptată masă a zilei. Nu cred că există copil mai fericit decât cel care a avut șansa de a-și savura copilăria cu toată splendoarea ei.

     
     Însă cu părere rău s-au mai schimbat vreumurile, fericirea copiilor anilor 2000 nu mai poa te fi comparată cu personajele din povești, cu jocurile pline de poezii și plăcere, cu prietenii care păreau că se leagă pentru o viață întreagă. Acum fericirea copiilor se rezumă la jocurile pe calculator, care îi transformă în roboți și personaje fictive, care nu oferă nici un fel de educație. Copiii zilelor noastre nu se mai bucură de o acadea adusă de bunelul din pensia agonisită, ei așteaptă tablete și telefoane mobile de ultimă generație, pe când noi nici că puteam visa la așa ceva, fericirea noastră se rezuma chiar și la un măr dulce rupt din grădina bunicii. Pentru noi copiii anilor '90 clipele erau mai valoroase, noi așteaptam nerăbdători să vină Crăciunul, ca să gustăm din bunătățurile pregătite de mama, pe când acum, ei nu se mai pot bucura de acea bucățică de cozonac coaptă în cuptor, aceștia având zi de zi la îndemână dulciuri și gustări pe care noi le putem avea numai în zile speciale. Sunt sigură că și copiii de azi sunt fericiți cu ceea ce au, sunt și ei lipsiți de griji, au și ei vise, însă visele lor depășesc cu mult limitele realității. Aceștia inconștient fiind izolați de lume, trăindu-și copilăria într-un mediu închis la cârma tehnologiilor care au pus stăpânire pe gândurile unui copil fericit. 

     Îmi pare extrem de rău că odată cu noua generație încep să se destrame și tradițiile, nu mai există acea fericire de a merge cu colinda, copiii chiar dacă merg nu se mai bucură de nuci, mere și bomboane, aceștia așteptând bani și bunuri valoroase. Mă bucur nespus că noi am fost generația, care am avut marea fericire de a ne informa din cărți și nu din calculatoare, și cei care am trăit cu intensitate clipele copilăriei. Dacă ne-am așeza să depănăm amintiri din acea perioadă, ne-ar ajunge informație pentru cărți întregi, și nu anume cărți, ci cărți de valoare care și-ar lăsa adânc amprenta asupra trecutului unui copil care a avut fericirea să se nască în perioada anilor '90. Nimic nu poate fi comparat cu acele momente frumoase, care păreau a fi rupte din povești. Pot spune că inocenţa şi naivitatea fac din copilărie o lume fericită, înconjurată de bine şi apărată de puritate. Iar noi am trebui să fim cei care încearcă să le ofere copiilor, măcar frânturi din acele momente de vis pe care le-am trăit noi atunci. 

Dragoste la cuptor

Pentru început avem nevoie de mult curaj, frământat cu încredere și pasiune, mai avem nevoie de condimente pentru a da aromă și gust, și nu în ultimul rând avem nevoie de două inimioare sincere și nerăbdătore să iubească.

Pasul 1: Spălăm bine inimile, după care le punem într-un vas, le amestecăm cu puțină sare și apă, și le punem la foc încet, focul să bată cu flacăra iubirii și să fie moderat, așa încât să le mențină la o temperatură medie, pentru a nu le arde, că de altfel își pierd esența și gustul. Le lăsam să fiarbă până când se lipesc și devin dependente una de alta.

Pasul 2: Scoatem inimile, dar nu înainte de a vedea dacă au un bun gust, și se potrivesc de minune. Pregătim condimentele, și un vas cât mai adânc pentru a le da voie să formeze o amestecătură de încredere, respect și credință.

Pasul 3: Presurăm condimentele. Mai întâi punem pasiunea și dorința, după care punem puțin curaj și respect, nu uităm să adăugăm sinceritatea și căldura, le amestecăm bine și le lăsăm pentru o perioadă de timp la cuptor. Important e să avem grijă să nu o condimentăm prea tare, că de altfel poate deveni foarte dăunătoare sănătății.

Pasul 4: După ce timp timp îndelungat s-a rumenit la foc încet, o scoatem și adăugăm ingredientul princiapal, iubirea. Cu mare atenție punem iubirea, și avem grijă cum o punem și unde o punem, că dacă greșim locul și cantitatea riscăm să-i stricăm gustul și esența deliciului. Se recomandă ca dragostea să fie sinceră, unică și nemărginită, și cu o ardoare nebună de a se strecura prin cele două inimioare sincere și sensibile.

Pasul 5: Imediat după ce am adăugat toate ingredientele, băgăm toată mixtura la cuptor, și o lăsăm iarăși la foc încet pentru tot restul vieții. O scoatem din când în când pentru a amesteca sentimentele, și a le da voie să se coacă din toate părțile. Este de dorit ca după o perioadă de timp să pregătim un pui de inimă pentru a da frumusețe deliciului, și pentru a opri egoismul și banalitatea. Și nu în ultimul rând acest mic secret poate  răspândi gustul și aroma din generație în generație.

Notă: Se servește caldă și cu pasiune. Dacă doriți să  diversificați gustul  puteți adăuga și puțină ceartă, dar nici într-un caz din abundență că de altfel de abatem de la gustul principal. Poftă bună la iubit!!!